Dieser Eintrag wird euch enttäuschen… es ist vermutlich der einzige Blog-Eintrag in welchem nichts Aussergewöhnliches vorkommt. Es ist ja sogar langweilig, ich überlege es mir, ob ich den veröffentlichen oder lieber sein lassen soll! Ich meine: weder über die Strasse laufende Kühe, die zu sozial-existentiellen Kuhverhaltensmusteranalysen anregen, noch kriminell fahrende und andauernd hupende Buschauffeure; weder Wildleben, das verschwindet wenn es von unserer Ankunft Wind bekommt, noch Lastwagen als Transportmittel von A nach B; weder Melonen- oder sonst welche Früchtetests, noch Hotels auf vier Rädern mit integrierter Küche… für einmal Rafi und Ina als ganz normale Touristen, welche in Picton ankamen, in einem tatsächlichen Bett (ok, Sofa halt!) schliefen, dort ausruhten, sich ein paar Drinks gönnten, die Sonne genossen, dreckige Kleider wuschen (nein, sorry für die Enttäuschung: nicht im Meer, Bach oder Fluss mit drohenden Krokodilen um die Ecke, sondern tatsächlich in einer Waschmaschine – abenteuertödlich, ich weiss!) und (unerhört langweilig!) nicht hinüberschwammen, sondern die Fähre bis auf die Nordinsel nahmen. Seid ihr noch am Lesen, oder bereits am Gähnen vor Langeweile?
Wenn eure Augen noch offen sind, hier einige Bilder aus Picton:
In Wellington angekommen dachten wir, es würde genau gleich langweilig weiterfahren… bis wir unseren Gastgeber trafen: ein 3-Läuse Typ (mit der Bedeutung der Redewendung solltet ihr bereits aus vorherigen Blog-Einträgen vertraut sein) in einer Pseudo-Luxus-Villa mit Aussicht über ganz Wellington. Seine Mitbewohner: 5 weitere 3-Läuse Gestalten aus aller Welt: von Einheimischen über Franzosen bis hin zu Afrikanern und Indern… was mich zum nächsten Punkt – nämlich dem Abenteuer bringt: wir dachten wirklich, wir hätten die falsche Fähre bzw. den falschen Bus vom Zentrum in Wellington genommen. Statt dass uns der Bus zur Adresse unseres Gastgebers brachte, fuhr er uns innerhalb von lediglich 20 Minuten ins Herz des „Number one“ Landes – Indien! Also bitte, wie blöd würdet ihr aus der Wäsche schauen, wenn ihr in Wellington (!) via der Rajkot-Terrasse und am Rajitpur-Steig vorbei hin zur Jenipur-Strasse müsstet? Hallo?! 🙂 Ok, die hohe Anzahl an indischen Ansässigen sowie die uns im Nachhinein gelieferte Erklärung (die Strassennamen bzw. die ganze Gegend sollte an die militärischen Erfolge der Briten über die indischen Gebiete erinnern und somit einen Preis an die ehemalige Kolonialzeit darstellen) brachten wieder Licht im Dunklen… und gleichzeitig das Ende des Abenteuers: wir waren immer noch ganz normale Touristen in einem ganz normalen Quartier, hatten es nicht geschafft mit einem Bus mit supersonischer Geschwindigkeit über Ozeane zu fahren und Kontinent zu wechseln, hatten einen Gastgeber, schliefen in einem Bett (ok, auf einer Matratze, wow! Abenteuerfaktor Null)… ähhh, bin schon am Gähnen!
Wartet kurz, es wurde noch schlimmer: wir gingen in die Stadt spazieren, nahmen den Bus und den Zug hin und ein Uber-Auto sogar zurück, gingen einkaufen um (wie ganz normale Leute!) in einer Küche (und nicht unter der Motorhaube) zu kochen und … wir backten sogar! Ok, ich höre nun auf, davon weiter zu erzählen. Das würde nicht nur euch aus dem Tiefschlaf wecken, sondern auch unserem Image als etwas schräge, komische, ja verrückte Weltenbummler schaden. 🙂
Für diejenigen, die es geschafft haben, den Eintrag bis am Schluss zu lesen, hier einige Bilder aus Wellington, wo wir – ihr werdet es nicht glauben! – beim griechischen Strassenstand rumänisches Essen fanden: 🙂
Aber wartet nur, ihr ahnt es gar nicht, was für Abenteuer auf uns – und euch! – in den nächsten Einträgen zukommen!
Aceasta postare va va dezamagi… este foarte probabil singura postare in care nu apare nimic iesit din comun. As putea spune ca este chiar plictisitoare, ma si gandesc daca sa o public, sau mai bine nu. Ia spuneti si voi: nu tu vaci la plimbare pe strada care sa te provoace la analize social-existentiale ale comportamentului bovin, nu tu soferi cu ticuri maniacale de a claxona in nestire, nu tu animale rare care sa fuga si sa nu se arate cand afla de sosirea noastra, nu tu camioane pe post de mijloace de transport de la A la B, nu tu testari de pepeni sau alte fructe la care sa fim supusi, nu tu hoteluri pe patru roti cu bucatarie integrata… pentru prima data Rafi si Ina pe post de turisti normali, care au ajuns in Picton, au innoptat acolo intr-un pat normal (ok, o canapea ce-i drept!), care s-au odihnit un pic, s-au rasfatat cu una, doua, trei bauturi, au savurat soarele, au spalat ceva rufe murdare (nu, imi pare rau sa va dezamagesc, nu in mare, intr-un rau sau un parau cu un crocodil pandind sa ii inhate, ci intr-o masina de spalat – moartea aventurii, stiu!) si intr-un final (mai plictisitor nici ca se poate!) s-au hotarat sa nu inoate, ci sa ia bacul pana pe insula de nord a Noii Zelande. Mai cititi inca sau deja cascati de plictiseala?
Daca mai aveti cumva ochii deschisi, aici sunt cateva poze din Picton:
Ajunsi in Wellington ne-am gandit ca lucrurile vor continua la fel de plictisitor… pana cand ne-am intalnit gazda: un tip de gen 3-paduchi care locuia intr-o pseudo-vila cu priveliste asupra intregului Wellington de pe deal. Colocatarii sai: alte 5 personaje din faita 3-paduchi, reprezentand toate colturile lumii: de la localnici la francezi, africani, ba chiar si indieni. Apropos… iata ca asa am ajuns la partea de aventura: pe bune ca am crezut ca am luat bacul gresit, respectiv autobuzul gresit din centrul orasului, care in loc sa ne duca la adresa gazdei noastre, ne-a dus in doar 20 de minute pana in inima tarii „Number one“ – si anume India. V-as vedea eu pe voi cum v-ai uita ca boul la poarta noua cand ati trece cu autobuzul in Wellington (!) prin aleea Rajkot, de-a lungul stradutei Rajitpur pentru a ajunge pe strada Jenipur! Ähhhmmmm?! Ok, numarul mare de indieni care misunau prin zona precum si explicatia care ne-a fost data ulterior (cartierul vroia sa fie un omagiu adus victoriilor britanice asupra anumitor locuri si astfel o lauda indirecta pentru constituirea fostelor dominioane) ne-au lamurit in aceasta privinta. Totodata ele au pus capat izului de aventura: iata-ne aici, ramaseseram niste turisti normali intr-un cartier normal, nu reusiseram sa trecem oceanul in doar 20 de minute intr-un autobuz cu viteza supersonica, nu schimbaseram continentul, aveam o gazda, dormeam intr-un pat (ok, bine… doar o saltea, wow! Factor de aventura: zero la patrat!)… ahhhh, deja casc!
Ia stati putin, ca am mers din rau in mai rau: ne-am dus ca si doi oameni normali la plimbare in oras, am luat autobuzul si trenul la dus si chiar si un uber (echivalentul taxi-ului clasic) la intoarcere, am mers la cumparaturi pentru a gati (ca si tot omul!) intr-o bucatarie (si nu sub capota masinii, la motor!) si … ce credeti: am si copt ceva si am facut un desert! Ok, voi inceta sa mai povestesc, nu doar pentru ca risc sa va trezesc din somnul adanc in care deja ati cazut, ci si pentru ca daca as continua, ne-as strica imaginea de calatori un pic altfel, aventurieri si – de ce nu – un pic dusi cu pluta! 🙂
Pentru aceia dintre voi care ati reusit sa cititi aceasta postare pana la final, va lasam aici cateva poze din Wellington unde am gasit – nu o sa va vina sa credeti – mancare romaneasca la standul grecesc: 🙂
Insa tineti-va bine! Habar nu aveti ce peripetii ne – si va – asteapta in urmatoarele postari! 🙂












































NU m-ati plictisit cu postarea voastra “banala” ci dimpotriva M-ati LINISTIT , ( vazind cu cita placere ati gatit :cascaval pane, piure de cartofi, desert Chou-a la CREME.) si mi-ati alungat teama ca odata intorsi la “monotonia civilizatiei europene” ar exista riscul sa o rupeti prin amplasarea “bucatriei de motor integrat Honda” prin apropiere de <<<<<<<<Bahnhoffstrasse….?!!!ah, dar ce mi-ar palce in mod deosebit ar fi sa va vad plutind pe Zurisee "La un grill" inasa ambarcatiunea rotunda din Melbourne!!! asta ar rupe monotonia privelistii de la Bellevue !asa-ai?
Cred ca m-am lasat un pic molipsita de spiritul vostru de turisti "un pic dusi cu pluta" si mi-a venit si mie o idee mai "plutitioare "citind pasajul cu denumirile strazilor din tara "Number One"in decor neozeelandez. CE FRUMOS SI ELEGANT au stiut sa-si gratifice englezii victoriile! si atunci am gindit ce frumos ar fi pe ici pe colo pe indicatoarele starzilor Londrei sa plaseze cite un "REMEMBER" pentru aborigenii Australiei ……….
Resedinta la "micul trib paducesc" a adus pentru mine elementul surpriza : ampalsarea este de ***** stele, bucataria de ***stele si mai ca-mi venea sa ma apuc si eu de gatit ceva bun acolo! Vint prielnic in continuare pe "ambarcatiunea neprevazutului " si astept sa ma provocati din nou la noi SURPRIZE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!