Guten Morgen alle! Es ist kurz nach Mitternacht und wir landeten in Christchurch, Neuseeland! 🙂 Da wir bereits erfahrene homo rucksackus traegerus sind, dachten wir uns, es sei kein Problem in einem zivilisierten Land so spät anzukommen. Was durchaus stimmte. Das Problem war eher die Lachanfälle am Flughafen unter Kontrolle zu halten, so dass wir noch als normale Touristen durchgehen konnten. Der Grund? Alle Achtung… vor allem Cristine! 🙂
Neuseeland hat – wie Australien vor einigen Jahren – äusserst strenge Regeln bezüglich des Einführens von Esswaren. Sie müssen wirklich auf ihre Natur aufpassen, hatten bereits schlechte Erfahrungen mit absichtlich oder aus Versehen eingeführten Bakterien, Insekten, Lebewesen, usw., die zu einer Pest wurden und die halbe Flora und Fauna zerstörten. Einmal Finger verbrannt, für immer vorsichtig – also muss jeder Tourist ganz schön brav bereits im Flugzeug vor dem Landen ein Formular ausfüllen, was er alles dabei hat oder nicht hat. Da kommen Fragen wie: führen Sie Pflanzen ins Land ein? (nein!) Führen Sie Nüsse ins Land ein? (ja) Führen Sie Früchte ins Land ein? (oh ja!) Waren Sie in den letzten Tagen wandern und führen die Schuhe und die Wanderausrüstung, die Sie dabei trugen, ins Land ein? (ööhh, ja!) Nachher wird man mit diesem Formular höflich zu einer uniformierten Frau gebeten, der dein Pass bzw. Aufenthaltsdauer usw. völlig egal ist, die aber lediglich für die Fragen zuständig ist. Konkretes Beispiel bei uns: aha, ihr habt einiges, was ihr einführt! Wir: nur unsere Wanderschuhe und ein paar Nüsse und Melonenschnitzen. (wir hatten in Australien nicht alles mögen und wollten kein Essen wegwerfen, also packten wir oben Erwähntes ein und nahmen es mit). Madame in Uniform: wo sind die Wanderschuhe? Wie sehen sie aus? Wir: der eine hat sie an (da kam ich dran mit Akrobatik-Bewegungen, um ihr die Sohle zu zeigen) und der andere hat sie im Rucksack. Uniform-Meisterin wieder: ok (markiert etwas mit rot auf unseren Formularen) du bist in Ordnung (sagte sie zu mir), geht aber bitte zum Kollegen, er wird (und da schaute sie Rafi an!): he will check your melons! (er wird deine Melonen anschauen!) 🙂 Ich war am Boden… konnte nicht mehr vor Lachen! 🙂 He will check your melons bleibt episch. 🙂 Und tatsächlich, Rafi’s Melonen wurden gecheckt… er musste sie sogar dort lassen, da es eben verboten ist Früchte in Neuseeland einzuführen. Seine Nüsse wurden aber gerettet und erhielten die Einreiseerlaubnis… aber die Melonen! Keine Chance! 🙂 Tipp an alle: führt eure Melonen nicht in Neuseeland ein! 🙂
Da dachten wir, die Melonen-Geschichte sei vorbei! Nein, sicher nicht… die Melonen rochen dermassen stark, dass sogar der Diensthund kam und an Rafi’s nicht mehr dort seienden Melonen schnüffelte. 🙂 Ja, wir hatten noch die Tasche dabei, in der diese waren, der Geruch war also zu stark um den Hund davon zu überreden, dass die Melonen bereits weg waren. 🙂 Also schnüffelte er brav daran, bis wir alles auspackten und nicht ihn, sondern die uniformierten Dame, die mit ihm herumspazierte vom Nichtdasein der Melonen überzeugten. 🙂
Eine Stunde später stiegen wir in einen Shuttle-Bus ein, der uns direkt zur von uns angegebenen Adresse fuhr. Da kamen die nächsten grossen Augen, diesmal nicht von uns, sondern von den anderen Touris die drinnen sassen: um 2 Uhr morgens werden wir (offensichtlich keine Kiwis) in einem Quartier abgeladen, der nach nichts Touristischem aussieht… was soll denn das? 🙂 Ja, wir hatten wieder mal Glück einen Gastgeber zu finden, und zwar einen, der sogar in der Nacht für uns aufwachte, um uns willkommen zu heissen. 🙂 Müde, ohne Melonen, mit Nüssen und immer noch ein wenig australischem Dreck an der Sohle unserer Wanderschuhe hatten wir es geschafft in Neuseeland einzureisen, unseren Gastgeber zu finden und… langsam aber sicher schlafen zu gehen. 🙂
Am darauffolgenden Tag erkundeten wir die Stadt. Christchurch ist eine kleine, herzige Stadt, welche jedoch 2010 und 2011 von horrenden Erdbeben überrascht wurde und sich mittlerweile immer noch davon erholt. Viele der Gebäude sind völlig zerstört, die ganze Stadt ist eine Baustelle. Hier einige Fotos davon:
Unser Gastgeber war sehr nett, sie luden uns sogar zum Abendessen mit ihren Freunden ein (zwei Holländer, die ein Haus bauten, welches man mit dem Auto durch die Gegend ziehen kann?! Ok… ja, es gibt komische Leute und noch komischere Erfindungen! :-)) und Rafi erhielt seine erste Cricket-Lektion. Leider filmte und fotografierte ich das nicht! 🙂 Mit diesem Videomaterial wäre er sicherlich bereits dermassen integriert gewesen, dass die ihn bei der Einreise sogar mit Melonen durchgelassen hätten. 🙂
In Christchurch blieben wir nur 2 Nächte, da wir eigentlich vor hatten in den Süden zu gehen. Wie macht man das, wenn die Busse überteuert sind? Ach ja, klar doch: Autostopp! Aber das ist wiederum eine andere Geschichte! 🙂
Buna dimineata tuturor! Este putin dupa miezul noptii si tocmai am aterizat in Christchurch, Noua Zeelanda! 🙂 Avand in vedere ca suntem deja homo rucsacus purtatorus experimentati ne-am gandit ca nu va fi absolut nici o problema sa ajungem atat de tarziu intr-o tara civilizata. Asa a si fost. Singura problema a fost sa ne controlam rasul in hohote pentru a nu atrage atentia asupra noastra si a putea fi inca incadrati in categoria turistilor normali. Motivul? Stati sa vedeti… in special Cristine! 🙂
Noua Zeelanda are – ca si Australia in urma cu cativa ani de altfel – niste reguli foarte stricte cu privire la introducerea alimentelor in tara. Pentru ca in trecut au facut afa de a lasa (intentionat sau din greseala) anumite insecte, bacterii, animale, etc. in tara care au distrus jumatate din flora si fauna autohtona, acum au invatat lectia. S-au ars odata, acum sunt enorm de stricti! In consecinta, fiecare turist trebuie sa completeze un formula (inca in avion fiind) si sa declare ce are si nu are la el si vrea sa introduca in tara. Este vorba despre intrebari de genul: introduceti plante in tara? (nu) Introduceti nuci in tara (da) Introduceti fructe in tara? (oh, da!) Ati fost in vreo drumetie in ultimele zile si introduceti in tara bocancii si echipamentul pe care l-ati avut pe traseu? (ăăăă, da!) Cu formularul completat esti poftit la frumos la o tanti in uniforma careia pe care nu o intereseaza nici cat negru sub unghie pasaportul sau durata sederii tale, ea fiind pur si simplu responsabila pentru intrebarile mai sus mentionate. Exemplu concret la noi: aha, aveti anumite lucruri pe care le introduceti in tara! Noi: bocancii de drumetie, cateva nuci si ceva pepene. (in Australia nu am reusit sa mancam tot ce cumparaseram si nevrand sa aruncam la gunoi mancare, luasem resturile cu noi) Tanti in uniforma din nou: unde sunt bocancii? Cum arata? Noi: unul dintre noi ii are in picioare (eu fiind cea cu pricina si trebuind sa fac miscari acrobatice pentru a-i arata talpa) iar celalalt in rucsac. Tanti in uniforma: ok (noteaza ceva cu rosu pe fromularele noastre) tu esti ok, totul in ordine (uitandu-se la mine), insa mergeti va rog la colegul, care (si aici se uita clar si i se adreseaza lui Rafi) will check your melons (iti va controla pepenii!) 🙂 Eu nu am mai putut… eram deja pe jos de ras! 🙂 He will check your melons va ramane epic. 🙂 Si intr-adevar, pepenii lui Rafi au fost verificati… ba chiar a trebuit sa ii lase acolo bietul baiat pentru ca este interzis sa introduci fructe in Noua Zeelanda. Bine macar ca a reusit sa isi salveze nucile! Insa pepenii, nici o sansa! 🙂 Indrumare pentru toti: nu va introduceti pepenii in Noua Zeelanda! 🙂
Cand ne-am gandit ca povestea cu pepenii se incheiase, ce sa vezi… vine un cutu fain si mare la noi si adulmeca dupa pepenii (acum inexistenti) lui Rafi. Da, intr-adevar, mai aveam plasa cu noi in care acestia fusesera si probabil ca aroma ramasese. In cele din urma a trebuit sa despachetam totul pana am convins-o – nu pe catea, ci pe tanti stapana in uniforma – Rafi ramasese fara pepeni. 🙂
Cu o ora mai tarziu am urcat (in sfarsit) intr-un autobuz care ne-a dus direct la adresa pe care i-o daduseram. Aici ne-am confruntat cu alti ochi mari, surprinsi: si anume ai celorlalti turisti care se aflau in autobuz. Acestia nu intelegeau ce se intampla: la ora 2 noaptea noi coboram intr-un cartier din Christchurch unde nu exista nici un hotel, nici un motel, in fine… nimic turistic! 🙂 Da, am avut din nou norocul sa gasim o gazda care a fost dispusa sa ne si intampine in miez de noapte. 🙂 Obositi, fara pepeni, cu niste nuci si cu un pic de noroi australian pe talpa bocancilor reusiseram in sfarsit sa ajungem acasa la gazda noastra si – incet dar sigur – sa ne bagam in pat. 🙂
In ziua urmatoare am explorat orasul. Christchurch este un orasel micut, dragut, care a fost lovit de niste cutremure devastatoare in 2010 si 2011 si inca incearca sa se refaca dupa acest soc. O sumedenie de cladiri sunt daramate, intregul oras este de fapt un santier. Aici va lasam cateva poze:
Gazda noastra a fost un tip foarte simpatic, ne-a invitat pana si la cina cu prietenii sai (doi olandezi care isi construiesc la momentul de fata o casa pe care o pot muta cu masina dintr-un loc in altul?! Ok… da, exista oameni ciudati si lucruri si mai ciudate! 🙂 Rafi la randul sau a primit prima sa lectie de cricket. Din pacate nu am filmat sau fotografiat fazele. Sunt insa convinsa: cu un asemenea material fotografic, data viitoare la granita Rafi ar fi fost considerat suficient de autohton incat i s-ar fi permis intrarea cu pepenii pe teritoriul Noii Zeelande. 🙂
In Christchurch am ramas doar 2 nopti, pentru ca de fapt intentia noastra era sa mergem in sud. Ok, cum reusesti asta cand toate autobuzele au preturi exorbitante? Ia stai putin, faci autostopul frate! 🙂 Insa asta este o alta poveste… 🙂




















Bine “M-am regasit ” pe calea BLOG-ului! sau mai bine zis “Bine am revenit le realitate”, dupa un VIS REAL ,pe nume AUSTRALIA!!!Reincep sa calatoresc cu voi ,si pentru ca sa am sentimentul ca traiesc in PREZENTUL vostru , reincep sa scriu de aici pentru ca pe moment aici(in Noua Zeelanda ) sunteti voi in PREZENT si de aici “We bring our life to story” parafrazind lozinca din fotografie. DA , chiar povestiti asa de autentic si realist dar cu umor si dezinvoltura ,incit chiar si episoadele neplacute , deranjannte sau socante pot deveni “picanterii rivnite ” pentru cititori. Faza cu “pepenii” care i-au fost confiscati lui Rafi,pe linga ris copios, mi-a actualizat panica mea din aeroport cind “o tanti In uniforma chinezeasca ” mi-a pipait pina si pepenii” dar mi-a lasat BATERIILE !!! .Deosebirea ca Rafi a oftat dar eu am jubilat .Ciinele mi-aduce aminte de cel din aeroportul HOBART !!! ma bucur ca ati avut gazda OK si ca olandezii au inventat “Casa calatoare “asta DA confort :in orice loc din lumea larga te afli “esti ca la tine acasa” dar ai mereu vecini NOI ! zau ca pentru vecini chiar ca m-ar tenta , macar din cind in cind !!!!dar imi lipseste MASINA……